Aici gasesti provocari ce cresc odata cu tine! Jocuri, povesti, poezii, poze haioase, glume, printabile, bancuri si video-uri de râs.
 

Poveşti din Danemarca

Fata din soc

Povesti pentru copii

Era odatã un bãietas care a rãcit; se jucase pe afarã
si se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum
si unde, fiindcã pe jos era uscat si nu ploua. Mamã-sa l-a
dezbrãcat, l-a pus în pat si a prins samovarul, ca sã-i facã o
ceascã de ceai din soc, fiindcã ceaiul încãlzeste. Chiar
atunci a venit si bãtrânul care locuia sus, tocmai sub
acoperis; n-avea nici nevastã, nici copii, dar îi erau dragi
copiii si stia o multime de povesti si era o plãcere sã-l asculti.
- Acuma sã bei ceaiul – a spus bãietasului mama - si
dupã aceea poate cã ai s-auzi o poveste.
- Da, numai sã-mi aduc aminte de vreuna pe care n-am
mai spus-o – a zis bãtrânul. Dar unde s-a udat pe picioare
bãiatul?, a întrebat el.
- Nu stiu si nu înteleg deloc ce poate sã fie – a rãspuns
mama.
- Îmi spui o poveste?, a întrebat bãietasul.
- Ti-oi spune, dar mai întâi vreau sã stiu ceva; poti tu sãmi
spui cât e de adânc canalul de pe strada unde-i scoala?
- Pânã la glezne – a rãspuns bãiatul; dar ca s-ajungã
pânã la glezne trebuie sã mã duc unde-i mai adânc.
- Bun!, acum am aflat unde te-ai udat pe picioare – a zis
bãtrânul. Desigur cã vrei sã-ti spun o poveste, dar nu mai stiu
nici una nouã.
- Fã una acuma – a spus bãietasul. Mama zice cã
dumneata poti sã faci o poveste din orice si stii povesti
despre toate lucrurile din lume.
- Da, dar povestile fãcute asa nu-s mare lucru. Povestile
frumoase vin singure si-mi bat în frunte si-mi spun: „Uite cã
am sosit!“
- Acuma nu bate nici una? - a întrebat bãietasul.
Mama a râs, a pus flori de soc în ceainic si a turnat apa
clocotitã.
- Spune-mi o poveste.
- Da, numai sã fie vreuna! Dar fac mofturi si nu vor sã
vie decât atunci când au ele poftã! Da’ ia stai putin! – spuse
el deodatã. Uite una chiar aici! E în ceainic!
Bãietasul s-a uitat la ceainic si deodatã capacul a
început sã se ridice si s-a ridicat tot mai tare si din ceainic au
iesit florile de soc, albe si proaspete, si si-au întins în toate
pãrtile crengutele.
Era acuma o tufã mare de soc, un copãcel întreg si
crengile lui se întindeau pânã deasupra patului si dãdeau
perdelutele patului într-o parte. În mijlocul copãcelului, pe o
creangã, sedea o bãbutã cu o îmbrãcãminte ciudatã, verde ca
si frunzele socului si tivitã cu flori de soc mari, albe. Nu se
putea deslusi bine dacã era stofã sau chiar frunze si flori.
- Cum o cheamã? – a întrebat bãietasul.
- Romanii si grecii cei vechi – a spus bãtrânul – îi ziceau
driadã, dar noi acuma nu mai stim ce înseamnã asta. La tarã
i se zice mãtusica din soc; acesta e un nume mai potrivit
pentru ea. si acum uitã-te la copac si ascultã. „Tot asa era
odatã un soc înflorit în ograda unei cãsute sãrmane. La
umbra lui sedeau într-o zi cu soare doi bãtrâni. Era un
marinar bãtrân, bãtrân si cu nevastã-sa bãtrânã, bãtrânã si ea.
Erau strãbunici acuma si în curând aveau sã serbeze nunta de
aur, dar nu-si aduceau bine aminte ziua. Mãtusica din soc
sedea în copac si era tot asa de bucuroasã ca si ei.
- Eu stiu când e nunta voastrã de aur – spunea ea, dar cei
doi bãtrâni n-o auzeau, fiindcã vorbeau de vremea de
altãdatã.
- Îti aduci aminte – zise marinarul cel bãtrân – când
eram copii si ne jucam pe-aici, tot în ograda asta în care
suntem acuma? O datã ne-am apucat sã facem o grãdinã si
am înfipt în pãmânt o multime de crengute.
- Da – a rãspuns bãtrâna – îmi aduc aminte foarte bine.
Am udat crengutele si una din ele s-a prins; era o crengutã de
soc si a crescut mare si s-a fãcut socul sub care stãm noi
acuma.
- Da, spuse el; si colo în colt era o putinã cu apã si eu
fãcusem o corabie din scândurele si îi dãdusem drumul pe
apã! N-a mai trecut mult si am plecat si eu pe mare cu o
corabie adevãratã!
- Da, dar mai întâi am fost amândoi la scoalã – spuse
bãtrâna. si ne suiam tinându-ne de mânã în turn si ne uitam
la corãbiile cele mari.
- Da, si dupã aceea am plecat si eu si am umblat câtiva
ani prin lume.
- Da, si cât n-am mai plâns eu dupã plecarea ta!
Credeam c-ai murit si ai ajuns în fundul mãrii. De câte ori nu
m-am sculat noaptea si nu m-am uitat de unde bate vântul si
dacã tu nu vii! Vântul bãtea, dar tu nu mai veneai. si într-o
zi, mi-aduc aminte cã ploua cu gãleata, tocmai venise
gunoierul la casa unde slujeam si eu dusesem cãldarea cu
gunoi si stãteam acuma în poartã. Deodatã a trecut postasul,
s-a oprit si mi-a dat o scrisoare; era de la tine. Mult mai
umblase scrisoarea asta pânã sã ajungã la mine! Am
desfãcut-o repede si am început s-o citesc. De bucurie si
râdeam si plângeam! Scriai acolo cã esti prin tãrile calde, pe
unde creste cafeaua. Ce tãri minunate trebuie sã fie! si mai
spuneai multe, multe lucruri în scrisoare si eu citeam si
stãteam în ploaie cu cãldarea de gunoi lângã mine. Deodatã
mã ia cineva de mijloc...
- Da, si i-ai dat aceluia o palmã cã a vãzut stele verzi...
- De unde sã stiu cã tu erai? Venisesi odatã cu scrisoarea
si erai asa de chipes si de frumos – asa cum esti si acuma.
Aveai în buzunar o basma galbenã si o pãlãrie nouã, erai
foarte dichisit. Doamne, si ce vreme pãcãtoasã era si cum
mai ploua!
- si dupã aceea ne-am luat – spuse el. Ti-aduci aminte?
si pe urmã a venit bãiatul cel dintâi si dupã el Maria si Iacob
si Petru si Ion si Christian!
- Da, si toti au crescut si s-au fãcut mari si toti vrednici.
- si copiii lor au avut si ei copii – spuse bãtrânul matelot
- si acuma vedem pe copiii copiilor nostri.
- Când ne-am cunoscut noi nu era cam tot pe vremea
asta?
- Da, chiar azi e nunta de aur! – a spus mãtusica din soc
si si-a întins capul printre cei doi bãtrâni, dar ei au crezut cã
e o vecinã care a venit sã-i fitiriseascã. S-au uitat unul la altul
si s-au luat de mânã, ca pe vremuri. si dupã aceea au venit
copiii si nepotii, fiindcã ei stiau cã azi e nunta de aur si îi
felicitaserã pe bãtrâni dis-de-dimineatã, dar bãtrânii uitaserã.
Ei îsi aduceau aminte mai bine de lucruri întâmplate
odinioarã decât de cele întâmplate acum de curând. Socul
rãspândea mireasmã si soarele care tocmai scãpãta spre
asfintit îi bãtea pe bãtrâni drept în fatã si amândoi erau rosii
la obraz.
Nepotul cel mai tânãr a început sã joace împrejurul lor
si le-a spus cã astã-searã are sã fie petrecere mare, au sã
mãnânce cartofi prãjiti. si mãtusica din soc a dat din cap în
copac si a strigat si ea cu ceilalti laolaltã: Ura!“
- D-apoi asta n-a fost poveste – a spus bãietasul care
ascultase.
- Poate n-o fi fost – a zis bãtrânul care povestea; dar sã
vedem ce spune mãtusica din soc.
- Nu, n-a fost poveste – a spus mãtusica; acuma vine
povestea. Povestile cele mai minunate ies din viata de toate
zilele, uite asa cum a iesit copãcelul meu din ceainic.
si l-a ridicat pe bãietas din pat si l-a luat în brate si
ramurile socului s-au boltit deasupra lor, asa cã ei erau
acuma ca într-un boschet si copacul si-a luat zborul si i-a dus
departe.
Mãtusica din soc s-a schimbat deodatã într-o fetitã
drãgãlasã, dar hainele erau tot din stofa aceea verde cu flori
albe, din care fuseserã si hainele mãtusicãi. La piept aveau o
floare adevãratã de soc si în pãrul ei galben si cârliontat o
cununã de flori de soc; ochii îi erau albastri. O! Era atât de
gingasã fetita! S-au sãrutat si acuma erau amândoi de-o
vârstã si aveau aceleasi bucurii.
Au iesit din boschet tinându-se de mânã si au intrat într-o
grãdinã frumoasã. Lângã o pajiste era legat de un tãrus
bastonul tatii. Fatã de copii, bastonul prindea viatã. Când se
asezau cãlare pe el, mãciulia se preschimba într-un cap de cal
cu o coamã lungã si neagrã. Îi cresteau deodatã patru picioare
subtiri si vânjoase si bastonul se prefãcea într-un cal voinic
si iute. Au încãlecat si au pornit în galop împrejurul pajistii.
- Ne ducem departe, departe – a spus bãietasul; ne
ducem la conacul unde am fost anul trecut.
si alergau, alergau primprejurul pajistii si fetita, care
dupã cum stim nu era alta decât mãtusica din soc, striga:
- Uite, acuma suntem la tarã. Vezi cãsuta aceea cu
spatele cuptorului, care iese din zid ca un ou mare cât toate
zilele? Alãturi e un soc si uite si cocosul care umblã prin
ogradã si scurmã si când gãseste ceva cheamã gãinile sã le
dea si lor! Ia uitã-te la el cum se mai fuduleste! Acuma am
ajuns la bisericã; e asezatã pe deal, printre stejari bãtrâni si
unul e pe jumãtate uscat.
- Iatã-ne acuma la fierãrie. Focul arde si fierarii bat
fierul cu ciocanul si scânteile sar în toate pãrtile. si acuma,
haide la conac!
si tot ce spunea fetita care sedea cãlare pe baston la
spatele bãietasului se întâmpla chiar asa. Bãietasul vedea tot
ce spunea ea si totusi alergau numai de jur împrejurul pajistii.
Pe urmã s-au jucat si au fãcut o grãdinã în tãrânã si ea si-a
scos din pãr câteva flori de soc si le-a sãdit în pãmânt si din
flori au crescut tulpinite, asa cum crescuserã si din crengutele
pe care le sãdiserã cei doi bãtrâni de care am vorbit adineauri.
S-au luat apoi de mânã, asa cum se luaserã si bãtrânii când
erau copii, dar nu s-au urcat sus în turn ca sã vadã marea.
Fetita l-a luat de mijloc pe bãietas si amândoi s-au ridicat în
vãzduh si au zburat peste câmpii si pãduri si ape si a fost
primãvarã, si a fost varã si dupã aceea toamnã si iarnã si mii
si mii de chipuri si locuri s-au oglindit în ochii si în inima
bãietasului. si fetita îi spunea: „Ce vezi acuma n-ai sã uiti
niciodatã!“
Socul înflorit rãspândea mereu mireasma lui dulce. si
bãietasul vedea jos trandafiri si fagi tineri, dar socul mirosea
cel mai tare, fiindcã florile lui erau chiar pe pieptul fetitei si
el îsi rezema capul de pieptul ei.
- E frumos pe-aici primãvara! – a spus fetita.
Erau acum într-o pãdure de fagi. Prin poieni erau deditei
si trifoi. O, de-ar fi mereu primãvarã în pãdurea de fagi plinã
de miresme!
- E minunat pe-aici vara! – spuse ea.
Erau acuma pe lângã un castel din vremurile vechi;
zidurile roscate si meterezele se oglindeau într-un lac pe care
pluteau lebede. Pe câmp se legãnau holdele, flori rosii si
galbene cresteau pe marginea apei, pe garduri vii se cãtãrau
iedera si rochita rândunelei. Seara, luna se ridica, rotundã si
mare, si fânul adunat pe câmp mirosea frumos. „Asta nu se
uitã niciodatã!“
- E minunat pe-aici toamna! – spuse fetita si cerul era
încã o datã pe atâta de adânc si de albastru si pãdurea se
colorase în toate felurile de rosu, de galben si de verde.
Câinii de vânãtoare alergau, stoluri de pãsãri zburau speriate
pe deasupra movilelor pe care, printre pietre, se întindeau
tufisuri de mure. Marea era albastrã, întunecatã si plinã de
bãrci si corãbii cu pânzele întinse, iar în sopron, babe, fete si
copii curãtau hamei si-l puneau într-un butoi; tinerii cântau si
bãtrânii spuneau povesti cu spiridusi si vrãjitori. Mai bine nu
putea fi nicãieri.
- Pe-aici e frumos iarna! – spuse fetita si iatã cã toti
copacii erau acoperiti cu polei, parcã ar fi fost mãrgean alb.
Când mergeai, zãpada scârtâia sub talpã, parcã ai fi avut
mereu ciubotele noi si pe cer cãdeau stele una dupã alta. În
casã, pomul de Crãciun era aprins, se împãrteau cadouri si
toti erau veseli. Prin cãsute tãrãnesti se auzea cântec de
scripca si scripcarii cãpãtau clãtite; pânã si cel mai sãrac
copil spunea: „Ce frumos e iarna!“
Da, era frumos, si fetita arãta bãietasului toate
frumusetile si socul îsi rãspândea mireasma si flamura
coloratã cu care marinarul cel bãtrân pornise pe mãri flutura
mereu.
Bãiatul a crescut si s-a fãcut flãcãu si acuma se pregãtea
sã plece în lumea largã, departe, departe, în tãrile calde, pe
unde crestea cafeaua. si la plecare fata si-a luat o floare de
soc de la piept si i-a dat-o. El a pus floarea cu grijã într-o
carte si cât a stat prin strãinãtãti, ori de câte ori deschidea
cartea nimerea mereu tot la locul unde era floarea amintirii.
si cu cât se uita mai mult la ea, cu atâta floarea se înviora mai
tare si el parcã simtea mireasma pãdurilor din tara lui si din
petalele florii se ivea fata cu ochi albastri si limpezi si îi
spunea în soaptã: „Aici e frumos primãvara si vara si toamna
si iarna!“ si multe chipuri si locuri de acasã îi lunecau prin
minte.
Asa au trecut mai multi ani si acuma el era bãtrân si
sedea cu sotia lui, bãtrânã si ea, lângã un soc înflorit. Se
tineau de mânã asa cum se tinuserã cândva strãbunicul si cu
strãbunica si ca si ei vorbeau de vremea de altãdatã si de
nunta de aur. Fata cu ochi albastri si cu flori de soc în pãr
sedea sus în copac, dãdea din cap cãtre dânsii si spunea:
- Astãzi e nunta de aur.
Apoi a luat din cununa ei douã flori, le-a sãrutat si
florile au strãlucit întâi ca argintul, pe urmã ca aurul si
când le-a pus pe capetele celor doi bãtrâni, fiecare floare s-a
prefãcut într-o coroanã de aur. si acuma, amândoi sedeau ca
un rege si o reginã lângã socul înflorit si el spunea sotiei lui
povestea cu mãtusica din soc, asa cum o auzise când era
copil, si amândoi au fost de pãrere cã povestea asta cuprinde
o multime de lucruri care seamãnã cu viata lor si tocmai
acele lucruri le plãceau mai tare.
- Da, asa este! – a spus fata din soc. Unii îmi zic
mãtusica din soc, altii îmi zic driadã, dar numele meu
adevãrat este Amintirea. Eu stau în soc si cresc cu el odatã si
pot sã mã duc cu gândul înapoi si pot sã povestesc tot felul
de lucruri. Ia vezi dacã mai ai floarea aceea de demult!
si bãtrânul a deschis cartea si floarea era acolo, între
file, proaspãtã si frumoasã, parcã atunci ar fi cules-o. si
Amintirea a dat din cap multumitã si peste cei doi bãtrâni cu
coroana de aur pe cap se împrãstia acum lumina rosie a
soarelui asfintit. Au închis ochii si... si... povestea s-a sfârsit.
Bãietasul sedea în pãtucul lui si nu stia dacã a visat ori
a auzit o poveste. Ceainicul era pe masã, dar din el nu se mai
ridica nici un soc si bãtrânul care spusese povestea tocmai se
pregãtea sã plece si peste o clipã a si plecat.
- Ce frumos a fost! – a zis bãietasul. Mamã, am fost în
tãrile calde!
- Cred si eu! – a spus mama. Dupã ce bei douã cesti de
ceai de soc ajungi repede în tãrile calde.
si l-a învelit bine cu plapuma, ca sã nu rãceascã iar.
- Tu ai dormit si noi am stat de vorbã si ne-am tot
întrebat dacã-i poveste ori întâmplare adevãratã.
- si mãtusica din soc unde-i? – a întrebat bãietasul.
- E în ceainic – a spus mama. S-o lãsãm sã stea acolo!

Voteaza

(7 voturi)

Comentarii(0)



Scris de
adventurekids
Data
17 feb. 2010
Vizionari
3661
★★★
7 voturi
Reclama 1 zona editabila
Reclama2_Detaliu_Articole