Aici gasesti provocari ce cresc odata cu tine! Jocuri, povesti, poezii, poze haioase, glume, printabile, bancuri si video-uri de râs.
 

Poveşti de spus seara la culcare

Hainele cele noi ale împãratului

Povesti pentru copii


Era pe vremuri un împãrat cãruia asa de mult îi
plãcea sã fie bine îmbrãcat si sã aibã mereu haine
noi încât îsi dãdea toti banii numai pe îmbrãcãminte Nu se
îngrijea deloc de ostire, la teatru nu se ducea si nu-i plãcea sã
se plimbe prin pãdure decât doar ca sã-si arate hainele cele
noi. Avea un rând de straie pentru fiecare ceas al zilei si asa
cum se spune despre un rege cã se sfãtuieste cu ministrii,
despre el mereu se spunea cã „se îmbracã“, asta fiind
îndeletnicirea lui de fiecare clipã.
Orasul era plin de viatã. Veneau o multime de strãini si
odatã au venit si doi pehlivani care se dãdeau drept tesãtori
si spuneau cã stiu sã facã o stofã frumoasã cum nu se mai afla
alta. Nu numai cã culorile si desenele erau frumoase, dar ei
ziceau cã hainele fãcute din aceastã stofã aveau si o însusire
minunatã, si anume cã toti cei care nu erau potriviti pentru
slujba pe care o îndeplineau si toti cei care erau prosti de
dãdeau în gropi nu puteau sã le vadã.
- Strasnice haine! – s-a gândit împãratul. Dacã mi-as
face niste haine de acestea as putea sã aflu care din slujbasii
împãrãtiei nu-s buni pentru slujbele pe care le au si as putea
sã aflu care din supusii mei sunt prosti si care sunt destepti.
Numaidecât trebuie sã-mi fac asemenea haine. si a dat
pehlivanilor o multime de parale sã înceapã sã lucreze.
Cei doi soltici au înjghebat douã rãzboaie de tesut, s-au
asezat si s-au prefãcut cã tes, dar nu teseau nimic. Cereau
mãtasea cea mai subtire si fire de aur de cel mai bun, dar
bãgau mãtasea si aurul în buzunar si lucrau la stativele goale
pânã noaptea târziu.
„Oare unde or fi ajuns cu lucrul?“, s-a gândit împãratul
dupã ce a trecut o bucatã de vreme, dar era cam cu inima
strânsã când se gândea cã toti cei care-s prosti sau nu-s
priceputi în slujbã nu vor putea vedea stofa. În ce-l priveste
pe el, n-avea nici o teamã, totusi voia mai întâi sã trimitã pe
altul sã vadã cum stau lucrurile. Toti în oras stiau ce putere
ciudatã are stofa si fiecare era curios sã stie cât de nepotrivit
în slujbã sau de prost este vecinul.
- Am sã-l trimit pe sfetnicul meu cel bãtrân; e om cinstit
si de încredere, el poate mai bine decât oricine sã judece
stofa, fiindcã e întelept si nimeni nu-si îndeplineste slujba
mai bine ca el.
Sfetnicul cel bãtrân s-a dus în odaia unde cei doi
pehlivani lucrau la rãzboaiele goale.
- Doamne fereste, ce-o mai fi si asta? – s-a gândit
sfetnicul si a deschis ochii mari. Nu vãd nimic!
Dar n-a spus cã nu vede.
Pehlivanii l-au rugat sã vinã mai aproape si l-au întrebat
dacã-i plac culoarea si desenul stofei. si tot îi arãtau stativele,
care erau însã goale. Bietul sfetnic holba ochii, dar de vãzut
nu vedea nimic, fiindcã nu era nimic de vãzut.
„Oi fi eu prost? – se gândi el. N-as fi crezut; oricum,
asta nu trebuie s-o afle nimeni. N-oi fi bun pentru slujba pe
care o fac? Nu, nu-i bine sã spun cã nu vãd stofa.“
- Ei, ce spuneti? – a întrebat un tesãtor.
- Foarte frumos! – a rãspuns sfetnicul si si-a pus
ochelarii ca sã vadã mai bine. Niste culori minunate! Am sã
spun împãratului cã-mi place foarte mult.
- Ne pare bine – au zis tesãtorii si au început sã spunã
ce culori sunt si ce fel de desen are stofa. Sfetnicul cel bãtrân
asculta cu luare-aminte ca sã spunã împãratului tot asa, si
chiar i-a si spus.
Pehlivanii au cerut si mai multi bani, si mai multã
mãtase, si fir de aur, si mai mult decât pânã acuma. Dar le
bãgau pe toate în buzunarele lor, iar în rãzboaie nu era nici
un capãt de atã, dar ei lucrau ca si pânã acum la stativele
goale.
Peste câtva timp, împãratul a trimis pe alt sfetnic, tot asa
de vrednic, ca sã vadã unde au ajuns cu tesutul si dacã mai
este mult pânã e gata stofa. Dar si lui i s-a întâmplat ca si
celuilalt: s-a uitat si iar s-a uitat, însã cum în stative nu era
nimic, n-a putut sã vadã nimic.
- Ce ziceti? Frumoasã stofã, nu? – l-au întrebat cei doi
pehlivani si i-au arãtat si i-au spus cum si ce fel era stofa care
nu se vedea nicãieri.
„Prost nu sunt – se gândi sfetnicul. Atunci înseamnã cã
nu-s bun pentru slujba pe care-o fac! Ar fi ciudat si asta, dar
cum o fi, cum n-o fi, nu trebuie sã afle nimeni.“
- E foarte frumoasã stofa – a spus el împãratului.
Tot orasul vorbea de stofa asta nemaipomenitã. Împãratul
s-a gândit sã se ducã s-o vadã si el cât mai era în stative. A
luat cu dânsul tot oameni unul si unul, printre care si cei doi
sfetnici care mai fuseserã, si s-a dus la cei doi pehlivani care
lucrau din rãsputeri, dar fãrã nici un fir de atã în rãzboiul de
tesut.
- Ia uitati-vã ce frumoasã e! – au spus cei doi sfetnici.
Ce desen, ce culori minunate!
si arãtau stativele goale, fiindcã credeau cã toti ceilalti
vãd stofa si ei nu.
„Ce sã fie oare? – se gândea împãratul. Nu vãd nimic!
Cumplit lucru! Ce, oi fi cumva prost? Nu-s bun de împãrat?“
- Da, într-adevãr, stofa e foarte frumoasã – a spus el cu
glas tare; e vrednicã de toatã lauda!
si împãratul dãdea din cap multumit si se uita la
stativele goale. Nu voia sã spunã cã nu vede nimic. Toti
curtenii care erau cu dânsul se uitau si ei, dar nu vedeau nici
ei nimic. Spuneau însã ca si împãratul: „O, ce frumos!“. si
toti l-au sfãtuit sã se îmbrace cu hainele fãcute din stofa
aceasta minunatã la serbarea care tocmai trebuia sã aibã loc
peste câteva zile. „Minunat, frumos, mãret!“, spuneau toti si
se bucurau grozav. Împãratul a dat celor doi pehlivani câte o
decoratie, ca sã si-o atârne la piept, si titlul de maestru tesãtor
al curtii imperiale.
În noaptea din ajunul serbãrii, cei doi pehlivani nu s-au
culcat. Au aprins saisprezece lãmpi si lumea putea sã-i vadã
cum lucrau de zor sã isprãveascã hainele împãratului. S-au
fãcut cã iau stofã de la stative, s-au fãcut cã taie cu
foarfecele, pe urmã au cusut cu ace fãrã atã si dupã aceea au
spus: „Hainele sunt gata“.
Împãratul a venit cu sfetnicii. Pehlivanii au ridicat
bratele în sus, ca si cum ar fi tinut ceva în mânã, si au spus:
„Poftim pantalonii! Poftim haina! Poftim mantia!“ si asa mai
departe. „Hainele sunt usoare ca pânza de pãianjen – spuneau
ei – când le îmbraci nici nu le simti, dar tocmai asta e
frumusetea.“
- Da, da – ziceau sfetnicii – dar nu vedeau nimic, pentru
cã nu aveau ce sã vadã.
- Dacã maiestatea voastrã vrea sã se dezbrace – au spus
pehlivanii – vã putem pune hainele cele noi chiar acuma,
aici, în fata oglinzii.
Împãratul s-a dezbrãcat si pehlivanii s-au prefãcut cã-i
pun hainele cele noi care tocmai erau gata si împãratul se
întorcea si se sucea în fata oglinzii.
- Ce bine îi vin, ce frumoase sunt! – ziceau toti cei care
erau de fatã. Ce stofã minunatã! Nici nu se poate ceva mai
frumos!
- E gata afarã baldachinul pentru maiestatea voastrã – a
spus marele maestru de ceremonii al curtii.
- Sunt gata si eu – a spus împãratul si s-a mai uitat o datã
în oglindã, fiindcã voia sã creadã lumea cã îsi vede hainele.
Curtenii, care aveau dreptul sã ducã trena mantiei, s-au
aplecat, au întins mâinile ca si cum ar fi ridicat ceva de jos,
apoi au pornit prefãcându-se cã tin ceva în mâini; nu
îndrãzneau sã spunã cã nu vãd nimic.
Împãratul mergea acum sub baldachin si toti oamenii de
pe strãzi si de la ferestre spuneau: „Ce minunate haine are
împãratul! Ce trenã strasnicã! Ce bine îi vin!“ Nici unul nu
voia sã spunã cã nu vede nimic; fiindcã atunci lumea ar fi zis
cã nu-i priceput în slujbã sau cã-i prost de dã în gropi. Nici o
hainã de-a împãratului nu stârnise atâta bucurie printre
oameni.
- Împãratul e dezbrãcat! – a spus deodatã un copil.
- Asta-i vocea nevinovãtiei! – a zis tatãl copilului si a
spus în soaptã altora ce vorbise copilul.
- E dezbrãcat! – a strigat tot poporul.
Împãratul a auzit si i s-a pãrut si lui cã poporul are
dreptate, dar s-a gândit: „Acuma nu mai pot sã dau înapoi,
trebuie s-o tin întruna asa cum am început“.
si curtenii au mers înainte si au dus trena pe care n-o
vedea nimeni fiindcã nu era nici o trenã.

Voteaza

(5 voturi)

Comentarii(0)



Scris de
adventurekids
Data
17 feb. 2010
Vizionari
7061
★★★★
5 voturi
Reclama 1 zona editabila
Reclama2_Detaliu_Articole